Podcastul lui Speak, în care este invitat Cătălin Bordea, ocupă locul 1 în secțiunea de trending de pe YouTube-ul românesc, la 24 de ore de la marea lansare. Este prima apariție a comediantului într-o emisiune de anvergură, în care este dezbătut pe larg subiectul infidelității Liviei. La momentul la care CANCAN.RO redactează acest material, peste 300.000 de oameni au privit conținutul video de pe canalul lui Ștefan Sprianu și au empatizat cu actorul Bordea. Invitatul și-a spus povestea, timp în care gazda a dorit să clarifice diferența de nume între Speak și Spike, după ce iubitul Ștefaniei a primit amenințări cu moartea.
Am pornit prin a vorbi despre podcast, deoarece Cătălin Bordea a făcut câteva remarci la adresa iubitului Liviei. În primul rând, cel mai deranjant aspect a fost faptul că Paul Mărăcine s-ar fi lăudat cu faptul că „i-a suflat-o” pe soție comediantului. Astfel, bănuielile celui prejudiciat s-ar fi adeverit, după ce mai mulți apropiați i-ar fi adresat întrebări insinuante despre relația dintre cântăreț și nevastă. Mai mult, Bordea, care acum merge la terapie din cauza divorțului, l-ar fi ajutat pe „rivalul” său să treacă peste depresia cu care era diagnosticat. Această maladie s-a intensificat în anul 2022, când Paul Mărăcine a suferit o pierdere importantă.
„Eu l-am iubit pe băiatul ăsta până-n ultima clipă, a fost fratele meu, la modul în casă. La propriu, «îți dau haina de pe mine», nu e o figură de stil. «Hai să ne plimbăm, hai să te scot din anxietate, hai să mergem acolo, hai să facem aia». Îl sunam «ce mai faci, cum ești?», «stai liniștit, nu-ți trebuie adidași, îți dau eu adidași». Și nu numai eu, ci și Micutzu și ea, toți eram o familie!” , a explicat Cătălin Bordea în podcastul „La fileu”, al lui Speak , făcând referire la relația sa cu Spike.
Cel mai probabil, fostul amic i-a fost alături în perioada în care Paul Mărăcine suferea după moartea tatălui, în primăvara anului 2022. Despre părinții artistului se cunosc puține amănunte, cele mai pregnante fiind că aceștia au lucrat în marketing, tatăl său fiind un fost ofițer de marină, apoi director comercial la un lanț de magazine din București. Însă modelul patern era și un prolific dezvoltator imobiliar, drept mărturie stând glumele de la roast-ul lui Spike. Comedianții ironizau faptul că Paul Mărăcine a crescut și a făcut versuri printre blocurile construite de tatăl său.
Pe numele său, Paul Mărăcine (38 ani) deține o cotă de 50% dintr-o firmă imobiliară (închiriere, subînchiriere proprietăți imobiliare). O firmă care prezintă o cifră de afaceri de peste 275.000 de lei și un profit, la ultimul raport fiscal, de 166.000 lei. Spike mai are în custodie o firmă de postproducție cinematografică și de televiziune, ce a avut o cifră de afaceri ceva mai mare, 429.000 lei și un profit de 300.752 lei.
Spike pare să fi moștenit spiritul antreprenorial de la tatăl său, care a concurat în permanență cu deprinderile artistice ale cantautorului. Gurile rele spun că iubitul Liviei ar fi făcut muzică doar din pasiune, alții zic că artistul afacerist s-ar întreține de la 14 ani. Până una alta, sursele de venit compensează cu cheltuielile, Livia fiind recunoscută pentru tendința de a băga mâna adânc în buzunarul care nu îi aparține. Acest aspect este confirmat chiar de către fostul soț, ce i-a stat alături mai bine de un deceniu.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.